[:ro]Acum 68 de ani, în noaptea de 18/19 iunie, de Rusalii, 12.791 de familii din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți au fost deportate în Bărăgan.
Pentru ele și pentru cei născuți acolo, în pribegie, greu încercați de suferințe fizice și morale, președintele Memorialului Revoluției, Traian Orban, a luat inițiativa înălțării unei troițe a Sfintei Treimi chiar la intrarea în satul Socolari.
Frumoasa troiță, care va aminti de caznele îndurate de deportații din Bărăgan, de neclintita lor credință în Dumnezeu Tatăl, de urmarea exemplului lui Iisus Fiul, cât și de însoțirea Duhului Sfânt, a fost sfințită ieri, la ora 12, în prezența unor urmași ai deportaților și a membrilor Asociației Memorialul Revoluției.
Din partea Episcopiei Ortodoxe Caransebeș a participat părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, ca delegat al Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și i-au stat alături preotul paroh din Potoc, Iosif Daniel Aldescu, precum și preotul paroh din Socolari, Iulius Ionut Guiman.
Au rostit discursuri evocatoare primarul comunei Ciclova Română, Gheorghe Percea, și Cornelia Fetea, președinta Asociaţiei Foştilor Deportaţi în Bărăgan din Caraş-Severin.
[foogallery id=”3444″][:]