[:ro]
Domeniu | ARHITECTURA |
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, susţine proiectul nostru de a se construi o biserică în Popeşti-Leordeni, edificiul urmând să fie suspendat peste canalul în care a fost aruncată, în Decembrie 1989, cenuşa victimelor Revoluţiei de la Timişoara.
În acest sens, ministrul Gabriel Oprea a avut vineri, 7 mai 2010, la sediul M.Ap.N., o întâlnire cu preşedintele Asociaţiei Memorialul Revoluţiei, Traian Orban. Discuţiile au fost urmate de o deplasare în localitatea ilfoveană Popeşti-Leordeni, unde, în Decembrie 1989, a fost aruncată cenuşa martirilor Revoluţiei de la Timişoara.
La primăria din localitate, ministrul Gabriel Oprea a anunţat că a luat iniţiativa construirii unei biserici în memoria celor 40 de victime de la Timişoara, aşa cum le-a promis revoluţionarilor, la sfârşitul lunii martie, în timpul vizitei la Memorialul Revoluţiei.
Potrivit proiectului, biserica va fi suspendată peste canalul colector de la Popeşti-Leordeni, tocmai pentru a se putea permite accesul la canal în caz de necesitate. De asemenea, în curtea bisericii va fi amplasat un monument în memoria victimelor Revoluţiei, dar şi un „zid al luminii”, unde vor putea fi aprinse lumânări. Terenul a fost cedat de proprietar cu titlu gratuit Primăriei Popeşti-Leordeni, care se va ocupa şi de administrarea lăcaşului de cult.
Biserica va costa 200.000 de euro, principalii cotizanţi fiind chiar ministrul Gabriel Oprea, dar şi membri ai proaspăt înfiinţatului partid Uniunea Naţională pentru Progresul României, precum Anghel Iordănescu.
„Cu toţii le suntem profund îndatoraţi celor care au luptat în Revoluţia din 1989 şi celor care şi-au dat viaţa pentru libertatea noastră. De aceea, am decis să sprijin personal construirea acestei biserici, în memoria Eroilor noştri, inclusiv din punct de vedere financiar. Sunt parlamentar de Ilfov, dar, înainte de toate, sunt un om care nu poate uita cât de scump a fost plătită libertatea de care ne bucurăm astăzi. Tocmai de aceea, fac un apel la colegii mei parlamentari, şi la cei din Ilfov, şi la cei din alte judeţe, să susţină construirea acestei biserici”, a declarat ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea.
Domeniu | CINEMATOGRAFIE |
Un alt proiect finalizat îl reprezintă filmul Destin ’89, semnat de Gabriel Burza, o peliculă care, în versiunea lungă, durează 100 de minute, şi care va putea fi vizionat şi într-o variantă mai scurtă de către vizitatorii care nu au atâta timp la dispoziţie pentru a vizita Muzeul Memorial. „Destin ’89 este conceput sub efectul clepsidrei, cu cele două vase de sticlă prin care se scurge nisipul. Filmul este structurat în 2 părţi distincte: în prima parte zilele Revoluţiei se desfăşoară cronologic, începând cu data de 15 decembrie, timp de o săptămână, cât a durat Revoluţia, iar în partea a doua zilele se scurg invers. Coloana vertebrală a filmului este cifra 8, asemănătoare ca formă cu o clepsidră. Ziua a opta este cea a destinului dramatic, reprezentând deznodământul Revoluţiei.” (Gabriel Burza)
Realizatorul filmului a dorit să conceapă un film încărcat de spiritualitate, cu o simbolistică bogată şi, poate cel mai important dintre toate, „un film contemplativ cu tineri, despre tineri şi pentru tineri.” Cum se poate deduce din titlul filmului, în prim-plan stă destinul adevărat al unei persoane, dar este prezentă şi o componentă istorică mai profundă, mai ales în prima parte, unde, în scenariul lui Olivian Dulea, se derulează succint evenimentele petrecute în Decembrie 1989, fiind folosite imagini din baza de date audio-video, precum şi fotografii din arhiva foto şi de presă a Memorialului Revoluţiei.
Domeniu | LITERATURA |
În ceea ce priveşte apariţiile editoriale, pregătim, printre altele, o antologie a publicisticii timişorene post-revoluţionare, realizată de jurnalistul Lucian-Vasile Szabo. Antologia Scriitorii şi Revoluţia va cuprinde articole politice şi de atitudine din publicaţiile vremii (Timişoara, Renaşterea bănăţeană, Gazeta de Vest, Accent, Orizont), semnate de 22 de autori, scriitori şi jurnalişti, printre care: George Şerban, Ion Monoran, Iosif Costinaş, Ioan Crăciun, Daniel Vighi, Marcel Tolcea.
În lucru se mai află Reflectarea în presa internaţională, naţională şi locală a Revoluţiei de la Timişoara, un volum realizat tot sub coordonarea atentă şi directă a lui Lucian-Vasile Szabo, în colaborare cu cadre didactice şi studenţi de la secţia de Jurnalism a Facultăţii de Ştiinţe Politice şi ale Comunicării din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.
Seria documentelor va continua cu primul volum Procesului de la Sibiu, o ediţie îngrijită de Gino Rado, ce va cuprinde audierea inculpatului Ceauşescu Nicu şi a principalilor martori, fiind aduse în faţa instanţei persoane care ocupau funcţii importante în perioada reprimării Revoluţiei din Decembrie 1989 de la Sibiu.
Buletinul ştiinţific şi de informare apare, ca de obicei, de două ori pe an, cu articole de istorie orală, recenzii de cărţi şi ştiri care oglindesc activitatea Memorialului Revoluţiei.
[:]