{"id":9332,"date":"2026-08-27T05:35:09","date_gmt":"2026-08-27T05:35:09","guid":{"rendered":"https:\/\/memorialulrevolutiei.ro\/?p=9332"},"modified":"2026-10-14T08:57:45","modified_gmt":"2026-10-14T08:57:45","slug":"tipologii-ale-memoriei-colective-si-forme-de-falsificare-a-trecutului-prin-prezent-ii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/memorialulrevolutiei.ro\/en\/tipologii-ale-memoriei-colective-si-forme-de-falsificare-a-trecutului-prin-prezent-ii\/","title":{"rendered":"Typologies of Collective Memory and Forms of Falsifying the Past Through the Present II"},"content":{"rendered":"
\"\"<\/a><\/h5>\n

\"\"<\/a><\/h4>\n

<\/h4>\n

<\/h4>\n

Drd. Gino RADO<\/strong><\/h4>\n

In-depth study of collective memory began relatively late, following Warburg and Halbwachs. Of course, renowned philosophers and historians have theorized about the definition and typologies of collective memory, but the most complex theories were formulated and developed by Jan Assmann.<\/p>\n

In this study, we aim to present the most important theories, typologies, and tools through which the past is \u201cshaped\u201d in the formation of collective memory.<\/p>\n

Keywords: collective memory, culture of memory, disinformation, memories, conflicts.<\/p>\n

Cuvinte cheie: memorie colectiv\u0103, cultura memoriei, dezinformare, conflicte ale memoriei.<\/p>\n

Uitarea \u0219i t\u0103cerea: Mecanisme de eroziune a memoriei colective<\/h4>\n

\u00a0<\/strong><\/p>\n

Uitarea <\/em><\/strong><\/p>\n

O tem\u0103 mult dezb\u0103tut\u0103 cu efecte majore \u00een memoria colectiv\u0103 este uitarea colectiv\u0103. ,,Uitarea ca act colectiv, are acea\u0219i putere de a creea o memorie atunci c\u00e2nd este utilizat\u0103 cu scopul de a modifica identitatea grupului\u201d[1]<\/a>. Bankoff abordeaz\u0103 uitarea \u00een moduri diverse, \u00een special \u00een rela\u021bie cu modul \u00een care societ\u0103\u021bile gestioneaz\u0103 \u0219i nu \u00ee\u0219i amintesc evenimentele catastrofale, traumatice. El a scris despre memoria selectiv\u0103 \u0219i uitarea colectiv\u0103 \u00een contextul istoriografiei filipineze. Acest lucru sugereaz\u0103 c\u0103 societ\u0103\u021bile pot alege, con\u0219tient sau incon\u0219tient, s\u0103 uite anumite aspecte ale trecutului lor, mai ales cele care sunt incomode, ru\u0219inoase sau care contrazic nara\u021biunile oficiale sau identitatea na\u021bional\u0103. Studiile sale ne \u00eencurajeaz\u0103 s\u0103 privim uitarea nu ca pe un simplu defect al memoriei, ci ca pe o parte integrant\u0103 a modului \u00een care societ\u0103\u021bile se raporteaz\u0103 la trecutul lor traumatic \u0219i la amenin\u021b\u0103rile viitoare.<\/p>\n

Ricoeur, abordeaz\u0103 uitarea nu ca o simpl\u0103 deficien\u021b\u0103 a memoriei, ci ca un fenomen complex \u0219i intrinsec legat de procesele de amintire \u0219i de scriere a istoriei. Pentru Ricoeur, uitarea este un element esen\u021bial, aproape paradoxal, care modeleaz\u0103 modul \u00een care ne raport\u0103m la trecut. \u201eCuv\u00eentul figureaz\u0103 \u00een titlul acestei lucr\u0103ri, pe picior de egalitate cu memoria \u015fi istoria. Fenomenul are \u00eentr-adev\u0103r aceea\u015fi amploare cu cele dou\u0103 mari clase de fenomene referitoare la trecut: trecutul este cel care, \u00een dubla sa dimensiune mnemonic\u0103 \u015fi istoric\u0103, este pierdut \u00een trecut, distrugerea unei arhive, a unui muzeu, a unui ora\u015f\u2014 ace\u015fti martori ai istoriei trecute\u2014 echivaleaz\u0103 cu uitarea. Exist\u0103 uitare acolo unde au fost urme. Dar uitarea nu e doar du\u015fmanul memoriei \u015fi al istoriei. Una dintre tezele la care \u0163in cel mai mult este aceea c\u0103 exist\u0103 de asemenea o uitare de rezerv\u0103 ce constituie o resurs\u0103 pentru memorie \u015fi pentru istorie, iar\u0103 a fi posibil s\u0103 stabilim bilan\u0163ul acestei gigantomahii. Dubla valen\u0163\u0103 a uit\u0103rii nu poate fi \u00een\u0163eleas\u0103 dec\u00eet dac\u0103 \u00eentreaga problematic\u0103 a uit\u0103rii e adus\u0103 la nivelul condi\u0163iei istorice subiacente ansamblului raportului nostru cu timpul. Uitarea este emblema vulnerabilit\u0103\u0163ii \u00eentregii condi\u0163ii istorice\u201d[2]<\/a>.<\/p>\n

Ricoeur distinge mai multe forme de uitare, fiecare av\u00e2nd implica\u021bii diferite. De la uitarea fericit\u0103, uitarea patologic\u0103 \u015fi p\u00e2n\u0103 la uitarea manipulat\u0103, pentru Ricoeur, uitarea are un rol crucial \u0219i \u00een rela\u021bia dintre memorie \u0219i istorie. \u00cen timp ce memoria este adesea subiectiv\u0103 \u0219i legat\u0103 de experien\u021ba tr\u0103it\u0103, istoria se dore\u0219te o reconstruc\u021bie critic\u0103 \u0219i obiectiv\u0103 a trecutului. Uitarea joac\u0103 un rol \u00een delimitarea acestor dou\u0103 sfere, permi\u021b\u00e2nd istoriei s\u0103 se distan\u021beze de \u201ememoria brut\u0103\u201d \u0219i s\u0103 opereze o selec\u021bie \u0219i o interpretare.<\/p>\n

Ernest Renan (1823-1892), filolog, filozof \u0219i istoric francez, este celebru pentru reflec\u021biile sale profunde asupra conceptului de na\u021biune, iar uitarea joac\u0103 un rol central \u00een teoria sa. ,,Indivizii care compun o na\u021biune au multe \u00een comun, dar au \u0219i uitat o mul\u021bime de lucruri[3]<\/a>\u201d. De aici apare o alt\u0103 dezbatere, societatea are sau nu responsabilitatea etic\u0103 de a\u0219i aminti, sau se poate considera liber\u0103 s\u0103 uite?[4]<\/a><\/p>\n

\u00cen viziunea lui Jan Assmann, memoria \u0219i uitarea nu sunt procese opuse, ci for\u021be care modeleaz\u0103 \u00eempreun\u0103 identitatea cultural\u0103. Pentru ca o societate s\u0103 \u00ee\u0219i aminteasc\u0103 ceva, s\u0103 creeze un \u201ecanon\u201d, ea trebuie, inevitabil, s\u0103 lase restul informa\u021biilor \u00een \u201earhiv\u0103\u201d sau s\u0103 le condamne la uitare. Totu\u0219i, \u00een cazul Revolu\u021biei Rom\u00e2ne, uitarea nu apare ca un proces natural, ci ca unul problematic.<\/p>\n

Assmann distinge \u00eentre dou\u0103 forme majore de uitare care pot fi reg\u0103site \u00een analiza evenimentelor din 1989:<\/p>\n

    \n
  1. Uitarea activ\u0103 (Destructiv\u0103):<\/em><\/strong> Este actul de a \u0219terge urmele represiunii violente de la Timi\u015foara manifestat\u0103 prin arderea cadavrelor, distrugerea documentelor, secretizarea dosarelor, t\u0103cerea martorilor cheie \u0219i lipsa dorin\u021bei politice de a clarifica adev\u0103rul judiciar. Aceast\u0103 t\u0103cere nu este una a \u201evindec\u0103rii\u201d, ci una a \u201eprotec\u021biei\u201d vechilor structuri.<\/li>\n
  2. Uitarea prin neglijare (Eroziunea):<\/em><\/strong> Este pierderea interesului. Aici intervine \u201er\u0103cirea\u201d memoriei, lipsa de interes alinstitu\u0163ilor fa\u0163\u0103 de istoria noastr\u0103 recent\u0103, aici ne referim \u015fi la perioada comunist\u0103. Dac\u0103 institu\u0163ile statului nu \u201ehr\u0103nesc\u201d memoria cultural\u0103, aceasta se atrofiaz\u0103. Revolu\u021bia \u00eenceteaz\u0103 s\u0103 mai fie un reper moral \u0219i devine o simpl\u0103 vacan\u021b\u0103 de iarn\u0103.<\/li>\n<\/ol>\n

    T\u0103cerea<\/em><\/strong><\/p>\n

    \u201eDac\u0103 memoria este fundamentul identit\u0103\u021bii, t\u0103cerea este rugina care o macin\u0103.\u201d<\/em><\/p>\n

    Rolul t\u0103cerii \u00een procesul uit\u0103rii este unul profund \u0219i multifacetic, explorat \u00een diverse discipline, de la sociologie \u0219i istorie la psihologie \u0219i filozofie. T\u0103cerea nu este doar absen\u021ba sunetului sau a vorbirii, ci un act cu semnifica\u021bii puternice, care poate contribui activ la \u0219tergerea sau estomparea amintirilor, at\u00e2t la nivel individual, c\u00e2t \u0219i colectiv. Una dintre cele mai evidente modalit\u0103\u021bi prin care t\u0103cerea contribuie la uitare este prin \u00eentreruperea transmiterii. Memoria, mai ales memoria colectiv\u0103, depinde de comunicare, de nara\u021biune \u0219i de \u00eemp\u0103rt\u0103\u0219irea amintirilor de la o genera\u021bie la alta sau \u00een cadrul aceleia\u0219i genera\u021bii.<\/p>\n

    \u201eT\u0103cerea joac\u0103 un rol \u00een promovarea uit\u0103rii colective \u0219i trebuie studiat\u0103 \u00een str\u00e2nsa rela\u021bie cu contextul \u00een care se produce. \u00cen plus, t\u0103cerea trebuie inclus\u0103 \u00eentr-o amintire. Prin urmare partea t\u0103cut\u0103 va fi uitat\u0103[5]<\/a>\u201d. Tot Hirst afirm\u0103 c\u0103 ,,natura social\u0103 a membrilor aceluia\u0219 grup, va modifica \u00een consecin\u021b\u0103 memoria colectiv\u0103, conform faptului c\u0103 membrii comunit\u0103\u021bii \u00ee\u0219i amintesc \u0219i uit\u0103 lucruri similare[6]<\/a>\u201d.<\/p>\n

    T\u0103cerea, departe de a fi un simplu gol, este un actor activ \u00een procesul uit\u0103rii. Ea poate fi un refugiu, un mecanism de adaptare, un instrument de control sau o consecin\u021b\u0103 a absen\u021bei transmiterii. \u00cen\u021belegerea rolului t\u0103cerii ne ajut\u0103 s\u0103 discernem mai bine complexitatea memoriei \u0219i a uit\u0103rii, subliniind c\u0103 a aminti este adesea un act de a rupe t\u0103cerea, iar a uita poate fi rezultatul unei t\u0103ceri prelungite sau impuse.<\/p>\n

    T\u0103cerea este ca un filtru care sigur\u0103 o selectare \u015fi cur\u0103\u0163are a memoriei de amintirile ne dorite fiind un instrument de protec\u0163ie atunci c\u00e2nd vorbim de traume individuale, la nivel colectiv put\u00e2nd lua forma unei uit\u0103ri impuse \u00een cazul unor evenimente sau perioade negre din istorie. Ricoeur, vorbe\u015fte despre uitarea comandat\u0103 sau amnistia (amnezia), ca un instrument de reconciliere for\u0163at. \u201eAstfel, \u00eenvecin\u00e2ndu-se cu amnezia, amnistia a\u015faz\u0103 raportul cu trecutul \u00een afara c\u00e2mpului unde problematica iert\u0103rii \u015fi-ar g\u0103si adev\u0103ratul loc, al\u0103turi de dissensus. Ce se \u00eent\u00e2mpl\u0103 atunci cu pretinsa datorie de a uita? \u00cen afara faptului c\u0103 o proiectare \u00een viitor la modul imperativ este la fel de nepotrivit\u0103 pentru uitare \u015fi pentru memorie, o atare preten\u0163ie ar echivala cu o amnezie comandat\u0103. Dac\u0103 s-ar \u00eent\u00eempla a\u015fa ceva\u00a0 – \u015fi, din nefericire, nimic nu se opune dep\u0103\u015firii liniei sub\u0163iri de demarca\u0163ie \u00eentre amnistie \u015fi amnezie, memoria privat\u0103 \u015fi colectiv\u0103 ar fi lipsit\u0103 de criza salvatoare a identit\u0103\u0163ii ce ar permite o reluare \u00een st\u0103p\u00e2nire lucid\u0103 a trecutului \u015fi a \u00eenc\u0103rc\u0103turii sale traumatizante. Dincolo de aceast\u0103 \u00eencercare, institu\u0163ia amnistiei nu poate r\u0103spunde dec\u00e2t unei nevoi de terapie social\u0103 urgent\u0103, sub semnul utilit\u0103\u0163ii, nu al adev\u0103rului.[7]<\/a>\u201d<\/p>\n

    O abordare interesant\u0103 o are \u015fi Michel Foucault. Din perspectiva lui, t\u0103cerea nu este opusul discursului, ci un element care face parte integrant\u0103 din strategiile de putere. Foucaulut a introdus \u015fi o formul\u0103 nou\u0103 aceea a arheologiei t\u0103cerii \u015fi arhivele t\u0103cerii, sublinind rolul istoricului \u00een a socate la suprafa\u0163\u0103 \u015fi a face auzit ceea ce societatea a ales voit sau impus s\u0103 uite.[8]<\/a><\/p>\n

    Un alt efect al t\u0103cerii sociale \u00een regimurile totalitare nu este doar fric\u0103, ci \u0219i o retragere a individului din spa\u021biul public (sfera politic\u0103) \u00een cel privat. C\u00e2nd oamenii tac colectiv despre nedreptate, ajungem la o banalizare a r\u0103ului \u015fi spa\u021biul public se pr\u0103bu\u0219e\u0219te, l\u0103s\u00e2nd loc manipul\u0103rii[9]<\/a>. Putem afirma f\u0103r\u0103 rezerve c\u0103 t\u0103cerea ac\u0163ioneaz\u0103 ca o barier\u0103 \u00eentre genera\u0163ii.<\/p>\n

    Assmann puncteaz\u0103 dou\u0103 forme ale t\u0103cerii care au un impact major \u00een formarea memoriei colective:<\/p>\n

    T\u0103cerea traumatic\u0103:<\/em><\/strong> Mul\u021bi participan\u021bi direc\u021bi au ales t\u0103cerea pentru a se proteja de trauma evenimentelor sau de dezam\u0103girea post-revolu\u021bionar\u0103. Aceast\u0103 t\u0103cere \u201eblocheaz\u0103\u201d transferul de la memoria comunicativ\u0103 (familial\u0103) c\u0103tre cea cultural\u0103 (na\u021bional\u0103).<\/p>\n

    T\u0103cerea ca vid pedagogic:<\/em><\/strong> Atunci c\u00e2nd manualele de istorie sunt evazive, t\u0103cerea devine un mesaj \u00een sine: \u201e<\/em>acest eveniment este prea complicat sau periculos pentru a fi predat\u201d<\/em>. Acest lucru genereaz\u0103 \u00een r\u00e2ndul tinerilor o uitare prin ignoran\u021b\u0103. Observ\u0103m c\u0103 aceste forme ale t\u0103cerii se reg\u0103sesc ast\u0103zi, dup\u0103 aproape 40 de ani \u201epragul flotant\u201d \u00een Rom\u00e2nia. Aceste reflec\u021bii despre memoria cultural\u0103 \u00een aceast\u0103 privin\u021b\u0103 merit\u0103 repetate, memoria cultural\u0103 fiind foarte important\u0103 pentru memoria \u0219i, ulterior, damnatio memoriae, o condamnare a memoriei. Aleida Assmann men\u021bioneaz\u0103, la fel ca J. Assmann, c\u0103 memoria cultural\u0103 este purtat\u0103 de simboluri \u0219i institu\u021bii care pot fi transmise din genera\u021bie \u00een genera\u021bie. \u00cen Rom\u00e2nia, am asistat la o form\u0103 hibrid\u0103 \u00een care o parte din personajele negative (Ceu\u015fescu \u015fi c\u00e2\u0163iva ofi\u0163eri din Ministerul Ap\u0103r\u0103rii Na\u0163ionale \u015fi Ministrul de Interne) au fost condamnate, dar mecanismele sistemului au fost adesea trecute sub t\u0103cere. Aceast\u0103 t\u0103cere selectiv\u0103 a dus la ceea ce putem numi memorie distorsionat\u0103.<\/em><\/strong><\/p>\n

    \u00cen contextul tranzi\u021biei rom\u00e2ne\u0219ti, t\u0103cerea nu a fost un simplu vid comunica\u021bional, ci, a\u0219a cum sugereaz\u0103 Jan Assmann cit\u00e2ndu-l pe Marx, o manifestare a faptului c\u0103 \u201einteresul nu are memorie\u201d. T\u0103cerea a servit intereselor de conservare ale vechilor structuri, \u00eencerc\u00e2nd s\u0103 transforme trauma Revolu\u021biei \u00eentr-o refulare colectiv\u0103. \u00cens\u0103, conform perspectivei freudiene, o traum\u0103 nerezolvat\u0103 nu dispare, ci produce nevroze sociale.<\/p>\n

    Conform lui Assmann, obiectul (artefactul) este cel care rupe t\u0103cerea. \u00cen timp ce discursul politic tace, Memorialul Revolu\u021biei face ca obiectele (hainele martirilor, steagurile, gloan\u021bele, etc) s\u0103 \u201evorbeasc\u0103\u201d. Memorialul Revolu\u0163iei \u015fi-a asumat acest rol critic de a lupta \u00eempotriva t\u0103cerii prin eviden\u021ba material\u0103.<\/p>\n

     <\/p>\n

    Subiectivismul \u0219i distorsiunea: Labirintul nara\u021biunilor concurente<\/h4>\n

    \u00a0<\/strong><\/p>\n

    Memoria este \u00eenc\u0103 \u0219i ast\u0103zi un concept complicat \u0219i destul de vag. Chiar dac\u0103 au existat nenum\u0103rate studii \u0219i au fost trase multe conluzii, ele au dus \u00een diferite direc\u021bii \u0219i posibilit\u0103\u021bi multiple. Sigur c\u0103 aceste teme sunt extrem de subiective, subiectivitatea cre\u0219te atunci c\u00e2nd consider\u0103m c\u0103 fiecare persoan\u0103, cercet\u0103tor sau nu, prive\u0219te neap\u0103rat trecutul din punctul de vedere \u00een care se afl\u0103 ast\u0103zi. Dup\u0103 cum spunea Halbwachs ,,uneori oamenii \u00ee\u0219i modific\u0103 amintirile individuale astfel \u00eenc\u00e2t s\u0103 le sincronizeze cu ceea ce g\u00e2ndesc \u00een acest moment\u201d[10]<\/a>. Este interesant faptul c\u0103 \u00een dorin\u021ba de a reconstitui trecutul, pe l\u00e2ng\u0103 subiectivism mai intervin \u0219i al\u021bi factori cum ar fi nostalgia sau idealizarea trecutului, toate acestea duc\u00e2nd la o distorsionare a imaginilor din trecut. Prin procesul prin care prezentul rescrie trecutul pentru a-l face mai suportabil se produce distorsiunea mnezic\u0103. Iat\u0103, putem observ\u0103 c\u0103 \u00een societatea noastr\u0103 nostalgia fa\u0163\u0103 de comunism \u015fi idealizarea trecutului este tot mai acut\u0103. Este un fapt c\u0103 memoria poate fi transmis\u0103 \u0219i nu transferat\u0103 de la o persoan\u0103 la alta \u0219i acela\u0219i lucru este valabil \u0219i pentru grupuri de oameni sau genera\u021bii iar c\u00e2nd vine vorba de memoria colectiv\u0103, distorsiunea este \u0219i mai mare.<\/p>\n

    Dac\u0103 memoria cultural\u0103, a\u0219a cum o define\u0219te Jan Assmann, tinde spre o form\u0103 fix\u0103 \u0219i unificatoare, un \u201ecanon\u201d, memoria colectiv\u0103 a Revolu\u021biei din 1989 \u00een Rom\u00e2nia este marcat\u0103 de un fenomen opus: o fragmentare subiectiv\u0103 care duce adesea la distorsiune.<\/p>\n

    Assmann subliniaz\u0103 c\u0103 memoria comunicativ\u0103 este, prin natura ei, legat\u0103 de grupuri restr\u00e2nse. Astfel asist\u0103m la o multitudine de adev\u0103ruri care evolueaz\u0103 sub mai multe forme. \u00cen cazul lui 1989, asist\u0103m la o \u201eexplozie\u201d de perspective \u015fi forme:<\/p>\n

    Perspective locale:<\/em><\/strong> Memoria timi\u0219orean\u0103, punctul zero, rezisten\u021ba pur\u0103, vs. memoria bucure\u0219tean\u0103 cu victoria televizat\u0103 \u0219i schimbarea de putere;<\/p>\n

    Perspective de rol:<\/em><\/strong> Memoria victimei, memoria spectatorului din fa\u021ba televizorului \u0219i memoria \u201eprofitorului\u201d de sistem;<\/p>\n

    Distorsiunea:<\/em><\/strong> Subiectivismul apare atunci c\u00e2nd experien\u021ba individual\u0103 este ridicat\u0103 la rang de adev\u0103r absolut, neg\u00e2nd validitatea altor experien\u021be. Din p\u0103cate aici avem foarte multe exemple.<\/p>\n

    Unul\u00a0 din principalii factori \u00een distorsionarea evenimentelor a fost Memoria Mediat\u0103, un rol determinant av\u00e2nd televiziunea.<\/p>\n

    Revolu\u021bia Rom\u00e2n\u0103 a fost prima \u201erevolu\u021bie \u00een direct\u201d. Acest fapt a creat o distorsiune unic\u0103 prin dou\u0103 forme. Prima form\u0103 pe care o putem numi memoria de \u00eemprumut, mul\u021bi oameni \u0219i-au \u201ereformatat\u201d propriile amintiri \u00een func\u021bie de ceea ce au v\u0103zut la TV. Assmann \u0219i Maurice Halbwachs explic\u0103 faptul c\u0103 amintirile noastre se pliaz\u0103 pe cadrele sociale oferite.<\/p>\n

    A doua form\u0103, spectacolul versus realitatea. \u00cen acest caz, distorsiunea intervine acolo unde \u201eimaginea\u201d de pe ecran a \u00eenlocuit realitatea brut\u0103 de pe str\u0103zi, facilit\u00e2nd ulterior manipularea nara\u021biunilor oficiale.<\/p>\n

     <\/p>\n

    Nostalgia \u0219i Distorsiunea Retrospectiv\u0103<\/h4>\n

    Pe m\u0103sur\u0103 ce memoria se \u201er\u0103ce\u0219te\u201d, apare fenomenul de falsificare a trecutului prin prezent. Nostalgia dup\u0103 stabilitate influen\u0163ate foarte mult de dezam\u00eegirile economice \u015fi politice de dup\u0103 1989 duc la o distorsiune a memoriei despre perioada comunist\u0103. Afirma\u0163ii ca \u201ea fost mai bine \u00een comunism\u201d, \u201eCeau\u015fescu a fost un lider bun\u201d sunt tot mai des \u00eent\u00e2lnite, ceea ce prin contrast devalorizeaz\u0103 sensul revolu\u0163iei din 1989. Mai mult, exist\u0103 o tendin\u0163\u0103 de a suprapune corup\u0163ia prezent\u0103 peste idealurile din 1989 duc\u00e2nd la concluzia distorsionat\u0103 c\u0103 nu a meritat.<\/p>\n

    De\u015fi subiectivismul este inevitabil, implicarea institu\u0163ilor de stat \u00een sus\u0163inerea unor muzee \u015fi memoriale care \u00eencearc\u0103 \u201ecorectarea\u201d subiectivismului este absolut de o importan\u0163\u0103 vital\u0103.<\/p>\n

    Memorialul Revolu\u0163iei din Timi\u015foara\u00a0 consider\u0103 o datorie, posibilitatea de a oferi contextul istoric necesar pentru ca distorsiunea s\u0103 nu devin\u0103 dezinformare, prin patrimoniul constituit \u00een 36 de ani de activitate. Prin arhivarea a mii de m\u0103rturii diferite, Memorialul permite trecerea de la \u201esubiectivismul fragmentat\u201d la o \u201ememorie colectiv\u0103 integrat\u0103\u201d. \u00cen timp ce cuvintele pot fi subiective sau distorsionate de timp, obiectele sunt ca un martor impar\u0163ial, artefactele (o fotografie, o list\u0103 de nume, o urm\u0103 de glon\u021b) r\u0103m\u00e2n puncte fixe care ancoreaz\u0103 memoria \u00een realitate.<\/p>\n

     <\/p>\n

    [1]<\/strong><\/em><\/a> Gregg Bankoff, Selective Memory and Collective Forgetting Historiography and the Philippine Centennial of 1898, pg. 547, www.kitlv-journals.nl.<\/em><\/p>\n

    [2]<\/a> Ricoeur, Paul, Memoria, Istoria, uitarea, Editura Amacord, 2001, p.352.<\/p>\n

    [3]<\/a> Renan, Ernest, What is a Nation?,<\/em> text of a conference delivered at the Sorbonne on March 11th, 1882, in Ernest Renan, Qu\u2019est-ce qu\u2019une nation?, Paris, Presses-Pocket, 1992.<\/p>\n

    [4]<\/a> Avishai Margalit The Ethics of Memory, Harvar University Press, 2004, pp 240.<\/p>\n

    [5]<\/a> W.Hirst, C.Stone, (Induced) Forgetting to form a collective memory, Memory Studies<\/em><\/a>\u00a07(3):314-327, 2014.<\/p>\n

    [6]<\/a> W. Hirst, A. Coman,\u00a0 Building a collective memory: the case for collective forgetting<\/em>, Current Opinion in Psychology. 23: 88-92, 2018.<\/p>\n

    [7]<\/a> Ricoeur, Paul, Memoria, Istoria, uitarea<\/em>, Editura Amacord, 2001, p.548-549.<\/p>\n

    [8]<\/a> Foucault, Mchel, Arheologia Cunoa\u015fterii<\/em>, traducere Bogdan Ghiu, Editura Univers, 1999, 292 pg.<\/p>\n

    [9]<\/a> Arendt, Hannah<\/a>, Eichmann la Ierusalim. Raport asupra banalit\u0103\u0163ii r\u0103ului,\u00a0 <\/em>Editura Humanitas, 2008, 380 pg.<\/p>\n

    [10]<\/a> Halbwachs, Maurice, On Collective Memory<\/em>, Trad., Lewis A. Coser (dup\u0103 Les cadres sociaux de la m\u00e9moire, and from La Topographie l\u00e9gendaire des \u00e9vangiles en terre sainte: \u00e9tude de m\u00e9moire collective,<\/em> Presses Universitaires de France, Paris, 1952) The University of Chicago Press, 1992, pg. 135.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

    Drd. Gino RADO In-depth study of collective memory began relatively late, following Warburg and Halbwachs. Of course, renowned philosophers and historians have theorized about the definition and typologies of collective memory, but the most complex theories were formulated and developed by Jan Assmann. In this study, we aim to present the most important theories, typologies, […]<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":9327,"comment_status":"closed","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"_et_pb_use_builder":"","_et_pb_old_content":"","_et_gb_content_width":""},"categories":[253],"tags":[322,320,321,319],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/memorialulrevolutiei.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9332"}],"collection":[{"href":"https:\/\/memorialulrevolutiei.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/memorialulrevolutiei.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/memorialulrevolutiei.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/memorialulrevolutiei.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9332"}],"version-history":[{"count":23,"href":"https:\/\/memorialulrevolutiei.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9332\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":9561,"href":"https:\/\/memorialulrevolutiei.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9332\/revisions\/9561"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/memorialulrevolutiei.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/media\/9327"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/memorialulrevolutiei.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9332"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/memorialulrevolutiei.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9332"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/memorialulrevolutiei.ro\/en\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9332"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}